Abia peste doi ani de zile vom avea și noi un salariu minim (european), care să ne permită un trai decent

Parlamentul European a adoptat, miercuri, directiva privind salariul minim în UE, care va obliga statele membre care au salariu minim pe economie, inclusiv România, să „garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent”, propunând și o formulă de calcul legată de salariul mediu.
Luna aceasta este așteptat ca directiva să fie adoptată și de Consiliul UE, după care se va publica în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție maximum 2 ani pentru a o transpune în legislațiile naționale. Adoptarea este una formală, în această fază, pentru că textul a fost deja agreat în urma negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE.
„Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referință un coș de bunuri și servicii la prețuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut” – mai spune Parlamentul de la Strasbourg.
În cazul României, câștigul salarial lunar mediu brut, utilizat în fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a fost de 6.095 de lei. Dacă ne luăm după procentajul propus de directiva europeană, salariul minim în România ar trebui să crească de la 2.550 de lei brut la 3.047 de lei brut.
Aceasta ar însemna o creștere a salariului net de la 1.524 de lei la 1.800 de lei net pentru angajat, iar pentru patron ar presupune o majorare a costului salarial de la 2.607 lei la 3.116 lei, pentru salariul minim.
De asemenea, textul propune creșterea automată a salariului minim în fiecare an, în condițiile în care majorarea salariului minim atrage automat și cea a salariului mediu și anul următor din nou a salariului minim, conform formulei, în cascadă.

0

Din aceeasi categorie

Leave a comment

Your email address will not be published.

*